Agenție Marketing Business Art

Laura Dobrotă

Tu și cu tine. Brandul personal

Astăzi, vreau să îți vorbesc despre… TINE (din perspectiva marketingului, bineînțeles). Chiar dacă nu te cunosc personal, doresc totuși să îți împărtașesc câteva lucruri care ți-ar putea schimba perspectiva:

1. Tu ești un brand. „Fie că o știi sau nu. Fie că îți place sau nu.” (Marc Eckō)

2. Brandul personal se referă la reputația pe care o ai, la felul în care cei din jur te percep. Este format din însăși cuvintele, gândurile sau reacțiile celorlalți cu privire la tine și este influențat direct de felul în care apari în fața celorlalți. Implicit, se referă, așadar, la ceva asupra căruia ai control.

3. Pentru a avea un brand personal puternic în mediul online, personalitatea ta trebuie să fie conturată atât de clar, încât oamenii să simtă că te cunosc în mod personal, chiar dacă nu te-au întâlnit față în față niciodată.

4. Defineste-ți clar valorile, lucrurile în care crezi. Trăiește-le și abia apoi, împărtășește-le.

5. Nu încerca să fii pe placul tuturor. E imposibil.

6. Fii unic. Nu fi copia nimănui. Dumnezeu ne-a creat atât de diferiți. Și tocmai, aici e partea frumoasă. E de ajuns să scoți la iveală modul tău unic de a fi.

7. Fii sincer. Onest. Autentic. E epuizant să joci un rol înaintea tuturor și asta, în timp, nu duce nicăieri. Nu te promova ca o variantă mult mai bună a ta, până nu ai ajuns să fii în realitate acea variantă. Falsul se simte. Cum spunea Eminescu : „Înșirând cuvinte goale / Ce din coadă au să sune.” O imagine falsă, frumos și atent cosmetizată va fi trădată, mai devreme sau mai târziu… chiar de tine. Așa că, înainte să te ocupi de imaginea ta, ocupă-te de tine – ca om și ca profesionist. Restul va veni de la sine. Devino „atât de bun, încât ceilalți să nu te mai poată ignora” (Steve Martin), indiferent care e jobul sau statutul tău.

8. Nu te concentra în mod excesiv pe corpul tău și pe felul în care arăți. Fă sport, hrănește-te sănătos, îmbracă-te cu lucruri care te avantajează, nu doar cu lucruri care sunt la modă, fii curat, îngrijit – fii o companie plăcută. Însă nu uita: și tineretea, și frumusețea trec, iar dacă acestea sunt singurele tale atuuri, oare cum va arăta bătrânețea? 

Te gândești la o colaborare de marketing?
Pentru a vedea cu ce te putem ajuta și cum am dezvoltat alte proiecte de care ne-am ocupat la Business Art

Business Art este o agentie de marketing din Sibiu, care din 2015, a desfasurat proiecte de branding, marketing, PR si advertising in domenii diverse: media, educație, IT, mobilier, medicină, restaurante, delivery, organizare evenimente, fashion, turism sau construcții.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Agenție Marketing Business Art